Intr-unul din week-end-urile trecute, avand eu musafiri si sarbatoare de familie, am planificat la sange problemele culinare astfel incat, pe durata vizitei, sa nu gatesc nimic, doar sa incalzesc, rapid si modern, la microunde, deliciile anterior preparate.
Mi-a tinut figura vineri seara si o mare parte din ziua de sambata dar spre seara ce credeti ca se-ntampla? Plecara in parc, cu copilul, toti ai casei, mai putin eu. Ramasa singura si fara preocupari majore, pun de-o tigaie de cartofi noi si un pui parpalit la capac, ca doara nu se cade sa dau tot mancare incalzita oamenilor, in conditiile in care am ajuns sa am si timp liber, nu?
Da-ntre timp, tigaia setata si puiul capacit fiind, eu ce mai fac? Sa stiti, Boieri Dumneavoastra, ca boala asta de n-are omu astampar ii mare suferinta .... Cum kinderu comandase mujdei la cartofi, si cum am experienta cu mofturile familiei intr-ale mujdeiului, ca fiecare-l vrea cu altceva, ma loveste o inspiratie si o harnicie de facui 3 sosuri improvizate despre care-as povesti si Dvs, poate va face trebuinta mai apoi.
1. Sos verde racoritor - se iau, dupa inspiratie si disponibilitati, 1-2 castraveti (cu coaja!), un manunchi bunicel de frunze de usturoi (proaspete!!!) si un pumn (mare, de boxer) de busuioc verde, si se blenderuiesc cu nadejde, adaugandu-se 1-2 linguri de ulei de masline si, dupa gust si necesitati, sare si piper. Daca nu e suficient de usturat (in cazul nostru, daca nu te ustura ochii cand il mirosi) mai traznesti in el 1-2 capatani de usturoi pisate. Trebuie sa iasa verde ca iarba, gros ca o smantana si aromat de sa ti se faca foame. Am adaugat 2-3 frunze de busuioc decor si l-am pus pe masa mare-ntinsa (vorba vine, ca masa mea din bucatarie nu-i nici mare nici intinsa....)
2. Sos alb pestrit - se amesteca smantana (sau iaurt) cu usturoi (alb, la capatana, de data asta), marar proaspat si cu frunze de busuioc. Blenderuite bine si botezate cu niscai sare si piper, decorate cu ceva verzitura (frunze de busuioc, ca tot is la indemana), is numa bune de trecut langa cel verde sos, in asteptarea cartofilor aurii si aromati.
Ca-mi adusei aminte, fac o paranteza: ati observat ce miros au cartofii noi prajiti? Dar sa fie cartofi noi adevarati, abia scosi din brazda, cu pielita fina si pleznita de parca naparlesc, ca serpii? Miros a dulce, a prajitura suava, si te duc cu gandul la gogosile copilariei.
...dar sa ne intoarcem la sosuri, ca acusi is gata cartofii:
3. Sos rosu - ista-i mai sincer: usturoi pisat (muuuuult sa fie), frecat pana se face ca o maioneza, cu sare, ulei picurat, si cateva picaturi de zeama de lamaie sau de otet. Dupa ce-si dubleaza gabaritul, il amestecam cu suc de rosii sau rosii proaspete, despielitate si blenderuite. Tineti minte de pe-acu: de nu se mananca, e numa bun la un ostropel de pui.
Asa, puiul, uitai sa va zic ce i-am facut. Pai nu i-am facut mare lucru: taiat bucati, sarat si piperat, pus la ceaun sau tigaie incapatoare de teflon (un wok de inspiratie asiatica inlocuieste numa bine tuciul autohton, care, mai nou, din aluminiu fiind, a devenit toxic si blamat). Peste el cateva linguri de ulei, apa multicica, tinut prizonier la capac si foc potrivit sa se nabuse de ciuda pana incepe a sfarai.
Cand a prins glas si m-a intrerupt din creatia sosurilor, am intors nitel bucatile, am botezat cu un pahar de vin alb (mergea si bere), o foaie de dafin si ceva cimbru, am acoperit la loc si l-am ignorat in continuare. Abia spre sfarsit, cand sfaraia mai cu ciuda si hotarare, am luat capacul si l-am lasat sa prinda ceva culoare, dar nu prea multa.
Cand toate fura gata, am scos cartofii intr-un mare castron, am pus puiul pe un mare platou, le-am alaturat langa sosuri si le-am infratesti cu paine calda (paine felii, unsa cu unt, frecata cu usturoi, si data la cuptor doar cat sa se scorojeasca untul pe ea) si-am chemat mancaii. Care de-acu dadeau tarcoale, manati de miros si ghidati de sfaraitul puiului.
De beuturi nu povestim, ca fiind cald afara, berea fu la mare cautare, chit ca asa arome ar fi cerut un pahar de vin.
Se mancara toate, ba laudara si "scopodina" (vorba copilului cand era mic si nu putea zice gospodina). Prilej cu care am constatat si o ciudata manifestare a legii probabilitatilor: intotdeauna iti place cel mai mult sosul din catronul aflat la cea mai mare distanta!
S-aveti pofta de mancare si de viata, Boieri Dumneavoastra!
Mi-a tinut figura vineri seara si o mare parte din ziua de sambata dar spre seara ce credeti ca se-ntampla? Plecara in parc, cu copilul, toti ai casei, mai putin eu. Ramasa singura si fara preocupari majore, pun de-o tigaie de cartofi noi si un pui parpalit la capac, ca doara nu se cade sa dau tot mancare incalzita oamenilor, in conditiile in care am ajuns sa am si timp liber, nu?
Da-ntre timp, tigaia setata si puiul capacit fiind, eu ce mai fac? Sa stiti, Boieri Dumneavoastra, ca boala asta de n-are omu astampar ii mare suferinta .... Cum kinderu comandase mujdei la cartofi, si cum am experienta cu mofturile familiei intr-ale mujdeiului, ca fiecare-l vrea cu altceva, ma loveste o inspiratie si o harnicie de facui 3 sosuri improvizate despre care-as povesti si Dvs, poate va face trebuinta mai apoi.
1. Sos verde racoritor - se iau, dupa inspiratie si disponibilitati, 1-2 castraveti (cu coaja!), un manunchi bunicel de frunze de usturoi (proaspete!!!) si un pumn (mare, de boxer) de busuioc verde, si se blenderuiesc cu nadejde, adaugandu-se 1-2 linguri de ulei de masline si, dupa gust si necesitati, sare si piper. Daca nu e suficient de usturat (in cazul nostru, daca nu te ustura ochii cand il mirosi) mai traznesti in el 1-2 capatani de usturoi pisate. Trebuie sa iasa verde ca iarba, gros ca o smantana si aromat de sa ti se faca foame. Am adaugat 2-3 frunze de busuioc decor si l-am pus pe masa mare-ntinsa (vorba vine, ca masa mea din bucatarie nu-i nici mare nici intinsa....)
2. Sos alb pestrit - se amesteca smantana (sau iaurt) cu usturoi (alb, la capatana, de data asta), marar proaspat si cu frunze de busuioc. Blenderuite bine si botezate cu niscai sare si piper, decorate cu ceva verzitura (frunze de busuioc, ca tot is la indemana), is numa bune de trecut langa cel verde sos, in asteptarea cartofilor aurii si aromati.
Ca-mi adusei aminte, fac o paranteza: ati observat ce miros au cartofii noi prajiti? Dar sa fie cartofi noi adevarati, abia scosi din brazda, cu pielita fina si pleznita de parca naparlesc, ca serpii? Miros a dulce, a prajitura suava, si te duc cu gandul la gogosile copilariei.
...dar sa ne intoarcem la sosuri, ca acusi is gata cartofii:
3. Sos rosu - ista-i mai sincer: usturoi pisat (muuuuult sa fie), frecat pana se face ca o maioneza, cu sare, ulei picurat, si cateva picaturi de zeama de lamaie sau de otet. Dupa ce-si dubleaza gabaritul, il amestecam cu suc de rosii sau rosii proaspete, despielitate si blenderuite. Tineti minte de pe-acu: de nu se mananca, e numa bun la un ostropel de pui.
Asa, puiul, uitai sa va zic ce i-am facut. Pai nu i-am facut mare lucru: taiat bucati, sarat si piperat, pus la ceaun sau tigaie incapatoare de teflon (un wok de inspiratie asiatica inlocuieste numa bine tuciul autohton, care, mai nou, din aluminiu fiind, a devenit toxic si blamat). Peste el cateva linguri de ulei, apa multicica, tinut prizonier la capac si foc potrivit sa se nabuse de ciuda pana incepe a sfarai.
Cand a prins glas si m-a intrerupt din creatia sosurilor, am intors nitel bucatile, am botezat cu un pahar de vin alb (mergea si bere), o foaie de dafin si ceva cimbru, am acoperit la loc si l-am ignorat in continuare. Abia spre sfarsit, cand sfaraia mai cu ciuda si hotarare, am luat capacul si l-am lasat sa prinda ceva culoare, dar nu prea multa.
Cand toate fura gata, am scos cartofii intr-un mare castron, am pus puiul pe un mare platou, le-am alaturat langa sosuri si le-am infratesti cu paine calda (paine felii, unsa cu unt, frecata cu usturoi, si data la cuptor doar cat sa se scorojeasca untul pe ea) si-am chemat mancaii. Care de-acu dadeau tarcoale, manati de miros si ghidati de sfaraitul puiului.
De beuturi nu povestim, ca fiind cald afara, berea fu la mare cautare, chit ca asa arome ar fi cerut un pahar de vin.
Se mancara toate, ba laudara si "scopodina" (vorba copilului cand era mic si nu putea zice gospodina). Prilej cu care am constatat si o ciudata manifestare a legii probabilitatilor: intotdeauna iti place cel mai mult sosul din catronul aflat la cea mai mare distanta!
S-aveti pofta de mancare si de viata, Boieri Dumneavoastra!
Smarandita, Smarandita, ai cam lasat tocana de cuvinte sa se arda! N-ai mai trecut pe aici.:)
RăspundețiȘtergereGata? om tine noi la silueta dar nu ne mai "hranesti" cu nimic? Hai, pupici si "plictiseste-te" mai des, ca sosurile alea... yami, yami....
Cu drag, A.O.