FIINDCA

Se spune ca foamea e cel mai bun bucatar. Da' pasiunea e cel mai bun condiment......

marți, 27 noiembrie 2012

Delicii rapide de we

Rapide in sensul ca m-am orientat rapid :) Adicatelea de sambata ma intreaba al meu sot: auzi, azi se manca peste, avem? (asta pe la 8 seara.....). Ii explic ca 'nafara de Mishu, beta-fish-ul Vizigotului, nu e picior de peste in casa, balcon si congelator..... Hmmmm, zice dumnealui, ce pofta aveam de peste!

Extraordinar, fratilor! Omu' care face mutre de cate ori e vorba de peste, care pana si pe malu' marii comenteaza la peste si prefera caracatitze doar ca sa nu mance peste....acu poftea la peste....

No, dupa asa vorba mare, evident ca duminica, la tura saptamanala de cumparaturi, am achizitionat si peste. Medalioane de somon, m-am gandit eu, ca e mai....peste. Dar ce, mai avea domnu' chef de peste? Da' ceva pui n-ai?

Asa se face ca la pranzul de duminica a trebuit sa fac si peste, c-asa planuisem si intaratasem copilul, si pui, ca-i trecuse lu' ta-su pofta de peste!!!! Noroc ca mi-s isteata si adaptabila (si modesta, dar cine mai sta sa se uite) si-am gasit mintenas intr-o carte de Good Food, o reteta de somon care merge ha bine si cu pui, si-am gatit la 2 tavi si-am linistit 2 mancai. A, si norocu' impricinatului ca a gatit piureul lui special, pe care vi-l povestesc cat de curand, sa fie garnitura la pui/somon, si sa-mi treaca mie supararile pe mofturile care este......

Am facut, asadar, pui/somon copt la cuptor cu ardei si ceapa.
- 2 medalioane de somon / 4 fileuri de piept de pui, subtirele
- 2-3 cepe
- 2-3 segmente de praz
- o capatana de usturoi
- 4 ardei capia
- ulei de masline
- sare, piper
- 1 lamaie taiata felii (pentru somon)
- 8 rosii cherry
- un pahar de bere
- 1-2 linguri de sos teryaki ( pentru somon)
- ramurele proaspete de cimbru (pentru pui, la final)

Farmecul este acela ca reteta, cu cateva mici-mici ajustari, se preteaza extraordinar de bine si pentru pui si pentru somon si sunt satisfacute, astfel, gusturile mofturosilor. Asigurati-va din vreme ca aveti 2 tavi care au loc simultan in cuptor si totul va merge ca pe roate.

Mai intai tocati feliute subtiri toate legumele: ceapa, prazul, usturoiul si ardeiul rosu. Pastrati cateva feliute de ardei pentru decorarea farfuriei la final, si restu inabusiti aproximativ 10 minute in ulei de masline. Dupa 5 minute pudrati finutz cu sare si piper negru proaspat macinat, sa se nabuse mai frumos legumele.

Cand sunt gata, impartiti in cele 2 tavi. Asezonati cu sare, piper si ulei de masline bucatile de pui/somon si asezati-le pe patul de legume.
In tava cu pui, stropiti suplimentar cu niste ulei de masline, adaugati 4 dintre rosiile cherry injumatatite, turnati jumate de pahar de bere.
In tava cu somon, stropiti cu sosul teryaki, asezati restul de rosii de asemenea injumatatite, turnati restul de bere si adaugati feliile de lamaie. CAm asa aratau gatite (uitasem de feliile de lamaie peste somon, dar mi-am amintit nainte sa le exilez in cuptor).


Le-am dat la cuptor 25 minute, dupa care au fost gata.

La servire, am adaugat peste fiecare portie cateva din feliutele de ardei pastrate initital, plus crengute de cimbru proaspat, din soiul "pervaz de bucatarie".
Alaturi, cum ziceam, de un piure din cartofi si morcovi fierti la aburi, au fost ceva de vis. Legumele din tava, pe de alta parte, au format un sos deosebit de gustos, atat pentru degustatorii de pui cat si pentru fanii somonului. Noi am degustat un pahar de riesling bine racit, iar Teiu s-a delectat cu un ceai de sunatoare cu ceva suc de portocale.

O varianta foarte comoda, pentru mine, de a impaca 2 din cele 3 treimi ale familiei. Ca eu intre ei nu-mi prea mai permit sa fac mofturi :) ...

Seara frumoasa, Boieri Dumneavoastra! 

2 comentarii:

  1. Ce frumos te-ai descurcat! Bine ca ai avut 2 tavi, ai scos toata mancarea odata :) Sunt curioasa cum ai facut piureul, poate pui reteta :D Ca nu am gasit-o.

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...