FIINDCA

Se spune ca foamea e cel mai bun bucatar. Da' pasiunea e cel mai bun condiment......

luni, 14 decembrie 2015

Sa nu ne mai speriem copiii - versiunea amuzanta

Seara, duminica seara, musafiri, prieteni, relaxare. Ghemotoaka incaltata in sandale topaia cat putea ea de tare pe parchet. Si putea din plin, simteam podeaua cum vibreaza sub canapeaua pe care stateam. Tati, grijuliu cu vecinii, incerca sa o determine sa nu mai faca asa ca deranjeaza. Fii-sa, desigur, fericita ca i-a gasit butonul, mai rau facea. Restul lumii, adica io, Vizigotul si mosafirii prezenti ne vedeam de ale noastre....

Moment in care tati deviaza grav de la conduita impusa si o ia pe aratura si ii explica fetii ca sub noi sta o baba dar, nainte sa apuce s-o zica si pe aia cu "urata, rea, face bau bau" sau ce i-o mai fi trecut prin cap, simte in spate privirea apriga a sotiei si o deviaza: adica o doamna in varsta, ca o bunicuta, care se culca devreme si nu trebuie sa o deranjam cand doarme ca dupa aceea se va simti rau. Mno, binisor a intors-o din condei..... Ba chiar, ca sa se asigure ca nu-l bestelesc prea tare, i-a explicat fetii ca respectiva doamna in varsta iubeste copiii.

Azi dimineata, pe cand derulam operatiunile de imbracat pentru iesit afara la copii, se aud ceva zgomote de la vecini. Fii-mea, ca un copil silitor care invata repede, se apuca sa-mi explice, oprindu-se, evident, din ce facea:
Joooooos, sta o duaaamnaaa, in vaaaasta.
Da, asa e.
O duaaamnaaa bonava cae se cuuuca deveme.
Da, asa e, se culca devreme si ar trebui sa nu o deranjam.
Daaaaa, nu facem pam-pam cu ghetele pe podea. Facem pam-pam la copii!
Asa e, Maia, facem pam-pam doar la copii, nu in casa.
...dupa care fata mea simte nevoia sa precizeze:
Pentu ca jos sta o doamna in vasta, ca o bunicuta, adica o baba!
Dupa care adauga, cu un aer linistitor:
O baba sumoasa, iubeste copiii!



marți, 8 decembrie 2015

Pulpe de pui la tava, cu ardei gras, babic si alte nimerituri

Cica ma apuc eu ieri, la un moment dat, sa-l incant pe fi-miu ca maine, adica azi, adica marti, ii fac hamburgeri. Caci cumparase taica-sau ceva carne buna tocata de vita. La care tanarul domn imi spune cat de diplomat poate ca sa nu ma supar dar tot tati face cei mai buni hamburgeri (in conditiile in care eu nu i-am facut inca niciodata) si de fapt cele mai bune preparate la tigaie cu vita. Mnoooo, in ciuda evidentelor, nu m-am suparat, fiindca adevarul crud si luminos asta este, coautorul se descurca muuuult mai bine cu carnea de vita la tigaie. Eu doar cu alea slow and long cooked, stiti Domniile Voastre, gulasuri, stifado-uri, etc.

Drept pentru care mi-am reorientat intentiile si mi-am programat neuronul sa iau niste pulpe de pui pentru cina din seara asta. Si ce sa vezi, chiar mi-a iesit. Reteta e inspirata dintr-o revista Good Food, dar cum se va vedea pe parcurs, raportata la realitatea din teren, a suferit modificari. Ca ei ziceau de carnati chorizo, eu am avut babic. Ei ziceau de masline, eu am evitat sa le pun fiindca ar fi insemnat ca pimpesa nu mananca, practic, nimic, doar alearga la masline, le prinde, le molfaie, se vaita ca-s sarate, le scuipa, ma scoate din rabdari, si-o ia de la capat. Am omis, asadar, maslinele.

Revenind, am facut cam asa:
2 pulpe de pui taiate pe din doua, spalate si epilate, daca e cazul, frecate cu un amestec din vreo 10 catei de usturoi zdrobiti, plus o lingurita de cimbru uscat plus 3 lingurite de ulei de masline. Lasate nitel sa stea, pana pregatim celelalte.
Un ardei gras rosu, unul verde si unul galben, taiati in fasii late de un deget. 4 cm dintr-un babic de Buzau, taiat in doua pe lung, apoi felii groase de 2-3 mm. Stropite cu 2-3 lingurite de ulei de masline. Moment in care vine fii-mea si-mi intrerupe procesul creatiei cerand fructe. Mu'te f'ucte. Si pent'u Matei. Ma opresc, spal 3 mere, le tai felii, ii pun castronul in brate si ma asigur, dupa ureche, ca ajunge in sufragerie unde-i preda castronul lui frac-su, ma intorc la ale mele, si-mi vine ideea sa pun si cotoarele de la mere in tava. Ca fructele dau aroma si fragezesc carnea. Desigur, daca va oripileaza ideea de a gati cu resturi, omiteti faza cu cotoarele. Da' nu stiti ce pierdeti, mirosul de pui, ardei, fum picant si mere coapte care iesea din cuptor era divin. Dar sa nu anticipam....

Stropiti deci ardeii si babicul cu ulei, adaugat un pic, foarte un pic de sare. Puse bucatile de pulpe pe patul de legume. Adaugat 3 rosii cherry prunisoare taiate in 2 plus o rosie normala taiata in 4. Stropit cu 3 lingurite de otet din vin rosu. Privit tava incruntata, scarpinat in cap, trebea si ceva zeama. Adaugat o galgaitura de bere neagra si una de apa fierbinte.

Dat la cuptor fix o ora, foc mediu, miros divin.

Scormonit creierii, ce garnitura sa fie? Ma decid pt cous-cous, il pun la inmuiat in apa fierbinte, ma duc la copii sa mai manufacturez ceva ornamente, manufactureaza fii-mea, prin imprastiere, toata cutia cu materiale, o strang, ma uit urat la ea, gata ora, hai la masa!



Le-a placut. Fiul a comentat ca trebuiau si niste morcovi, ca prea multi ardei. Fii-mea n-a comentat, a scuipat cous-cous-ul, in schimb a mancat cu ambele maini carne cu paine. Bun asa. Mai facem. 

joi, 3 decembrie 2015

De la cultura la cozonac, trecand prin matematica

Ei, da, cam asa a fost we meu acu 2 saptamani. Sambata dimineata tati imi sopteste tandru la ureche: auzi, sa ma duc cu Matei la Gaudeamus asa, de-o consolare? (Matei stand toata saptamana anterioara acasa, racit, cu ma-sa si sor-sa de asemenea, adica si ele racite).

Adica cum, io sa raman neconsolata si cu onoarea nereperata? Nu dragule, nu e ca atunci cand va duceti la biliard. Nu-nu! Mergem TOTI la Gaudeamus! Ca stai, ca o fi, ca se plictiseste fata, ca intarziem prea mult si dupa amiaza are concurs de mate (on line, bre) baiatul....nu i-a mers. Ne-am imbracat si imbarcat in masina si tuleo la Romexpo.

7 kile de carti, vreo 400 de lei si 2 tantrumuri mai tarziu terminasem si cu Gaudeamusul de anul asta. Matei a gasit ce si-a dorit si-a plecat salivand si i-am dat dreptate ca si eu as mai fi stat vreo 3 ore asa ca anul viitor cine vrea sa-mi faca super cadou de ziua mea sa stea cu fata sa ma duc o zi intreaga la Gaudeamus! Na, ca v-am dat si wish list :)))). Tati si-a luat carti la reducere si carti de gandit, eu am cotizat la editura trei niste carti negre, am infipt mana la liber in carti de colorat si lipit pentru fata, fata ea insasi a facut vreo 2 tantrumuri cu tavalit pe jos unde era lumea mai aglomerata, ce sa mai povestesc, ne-am distrat in familie.

Dupa aia, fuguta acasa ca la 3 dupa amiaza incepea prima etapa (on line, bre) a concursului de mate Luminamath. Juniorul, emotionat foarte, cu mainile reci si burta contractata, era stresat ca 1) daca nu stie sa rezolve ce i se da 2) daca nu se descurca cu procedurile de on line 3) daca nu ne merg calculatoarele - adica 3 laptoape, 2 tablete si fro 3 telefoane destepte si 4) daca n-avem conexiune la internet EXACT ATUNCI. Mno bine....

In fine, ajungem acasa, luam pranzul, repartizam copiii (eu cu ala mare si concursu, tati cu aia mica, joaca si laptele), fac un ceai pt emotionatu si un ness pt mine, imi iau la indemana ceva de tricotat si ceva de citit, ca sa fac shadowing langa tanarul aspirant, se face 15.00 si hai sa ne connect.

Ihi, da, cum sa nu.....

Marele concurs anuntat si asteptat cu surle si trambite a fost o totala ratare. Lasa ca nu ne-am putut conecta din prima, de a trebuit sa ii explic de fro suta de ori fiului ca nu, nu e problema conexiunii, nu, nu e problema calculatorului si NU, NU vei ramane singurul din clasa care nu a putut participa. Intr-un final am reusit sa-l conectez, incepe concursul, imi cade fata ca pe prima problema nici eu nu o stiam rezolva cand...deodata...se deschide usa din camera aialalta si erupe Vizigoata cu parul in vant. Uimita de incalcarea consemului stabilit cu coautorul, dau un strigat si-l avertizez ca a inceput concursul, sa-si ia pimpesa de acolo. '

Tacere.

Reiau strigatul de lupta, doar doar s-or regrupa fortele, mai ales ca tanarul deja avea lacrimi in ochi stiind ca nu va fi ajutat si, probabil, il lua jalea la gandul ca nici de concentrare optima nu va avea parte cu sor-sa calare pe el. Deci reiau strigatul si astept reactii.

Tacere.

Ma enervez, las cana de ness la adapost, iau pimpesa mica in brate si ma duc val vartej la tac-su. Pimpesu vietii mele dormea fericit si neclintit cu biberonul gol in mana. E clar cine pe cine adormise.

Buoooon. Ma intorc la locul actiunii. Restul de 2-3 intrebari le-a rezolvat tanarul matematician iluminat cu sor-sa executand miscari vulturesti de acrosare a tastaturii de pe birou. Dupa care situatia, brusc, s-a rezolvat. A, nu, nu s-a trezit ta-su sa isi ia fata si sa ne lase in pace. Noooo. Ne-a deconectat site-ul concursului. Si da-i, si lupta, si refresh, si relogare, si confirma retransmiterea formularului, si iar relogare, si mereu refresh....pe la 17.00  am renuntat, mai ales ca am monitorizat situatia telefonic cu alti parinti si m-am lamurit care e situatia. Nu cred ca a reusit cineva, la nivel national, sa completeze tot testul. Am petrecut ceva timp si am cheltuit ceva energie sa conving baiatul ca nu are nimic de pierdut si ca e clar ca aceasta etapa nu va conta pentru urmatoarele participari dar am scos-o la capat.

Cum in dupa amiaza respectiva eram invitati si la aniversarea unei fetite dragi, de-o varsta cu Vizigotul, pun mana pe tel si o sun pe prietena mea, s-o anunt ca m-as cam razbuna si as veni doar cu copiii, sa las lenesul sa doarma si sa ii fie rusine cand s-o trezi singurel. Ca sa aflu ca si lenesul ei, nepasator la zbaterile copchiilor astora cu Lumina lor Math, dormea asemenea. Maaaaaaa.....

De-acuma aveam nervi. Rau de tot. Sa pleci prea repede de la Gaudeamus, sa calmezi si tantrumuri, sa-ti dai we peste cap pentru un concurs ratat, sa calmezi alte tantrumuri....prea multe. Asa ca trebuia musai, adica musai-musai, sa-mi gasesc de lucru fiindca incepusera sa ma enerveze Vizigotii si nu era bine sa ma vars pe ei. Cum nu aveam nimic dulce in casa, m-a luminat ideea: fac cozonac!

Ei nu, cozonac la masina de paine, nu eram nici CHIAR ASA de nervoasa incat sa ma apuc sa ma vars pe un aluat care trebuie framantat 20 minute ca sa iasa pufos. Eram nervoasa pe altii, nu pe mine, sa fie clar.....

Am facut deci, in minte, un inventar rapid al frigiderului si proviziilor de prin bucatarie si am decis ca exista de toate si un cozonac n-are ce sa strice. Reteta - pe care am mai facut-o o singura data - e luata de aici, avand marea calitate ca e simpla si bine explicata. Eu am facut-o "la jumate", fiindca in masina mea de paine nu se poate dospi decat maxim juma de kil de faina, iar daca nu dospeam in masina (in conditiile in care as fi  dorit totusi sa fac dintr-un kil) ar fi trebuit sa am grija sa pazesc aluatul la dospit si cu fiul stresat de concurs, fiica jucausa si sotul adormit numai de asta n-aveam chef.

Am pornit, deci, spre bucatarie, si am inceput sa arunc in masina de paine ingredientele, dupa cum urmeaza:
- 125 ml de lapte
- 100 g (adica jumate de pachet, in cazul majoritatii pachetelor) de unt, topit in prealabil. (daca nu aveti prealabil, merge si un castronel obisnuit, hihihaha, mereu imi aduc aminte de gluma asta.....)
- 130 g zahar (brun am pus eu)
- un varf de lingurita de sare
- 2 oua
- 500 g de faina
- 1 plic de drojdie uscata (eu nu folosesc din cea proaspata fiindca de cate ori am cumparat a intervenit ceva si un timp nu am avut timp de cocarit si am aruncat-o gata stricata, asa ca regula e ca folosesc de aia uscata punct).

Pentru umplutura:
- cazul 1: o mana generoasa de stafide rehidratate
- cazul 2: o mana generoasa de stafide rehidratate si o mana si mai generoasa de cubulete de rahat (de pomegranate, adus din Grecia, da???? )
- cazul 3: fro 3-4 linguri de mac si o galgaitura de lapte

Pentru finalizare, ou batut si zahar brun.

Mno, deci am pus in masina, i-am dat drumul pe programul de framantat si dospit (la maximela mea asta dureaza 1h si 20 minute) si m-am returnat la activitatea de baza cu plodutii. Mai un pictat cu apa (geniala inventie), mai o discutie filosofica, mai o figura de-a fiicei care manca strugurei prin toata casa...cand aluatul mai avea ha la vreo 30 de minute pana sa termine de dospit, se face ca devine ca trebuia sa plecam in vizita. Se trezisera, ma-ntelegi, domnii, si le era, ma-ntelegi, foame. Pai bine-bine, da' aluatul meu? Da' dospirea de dupa montarea in tavi?

Sed eu si cuget, ma chitesc, ma socotesc...si decid: plecam cu tava! Am scos, asadar, aluatul din masina de paine (mai avea de acuma cam 15 minute), l-am muncit un pic cat sa iasa aerul din el, l-am impartit in 2. Am intins cu sucitorul fiecare parte intr-un dreptunghi, am presarat stafidele rehidratate, am format un sul, am rasucit cele 2 suluri si le-am montat intr-o tava de cozonac tapetata cu hartie de copt.
Am infasurat tava in folie strech, peste am infasurata cu un prosop (sa nu se rebegeasca de frig) si-am ajuns la prietena mea incarcata cu cadouri si cozonac la sacosa.
Acolo am dezbracat tava de folia strech si am mai lasat-o la crescut, in cuptorul cu microunde inchis, inca vreo 40 de minute, cred.
Ca la un moment dat l-am rugat pe fiul meu, in drum dinspre camera unde stateau adultii spre camera unde stateau copiii sa treaca pe la bucatarie sa verifice starea cocii, si s-a gandit el sa faca o gluma si mi-a zis ca n-a crescut mai deloc, ceea ce m-a facut sa mai stau linistita un timp. Cand m-am hotarat eu sa ma duc sa verific aluatul crescuse mai mai sa cada pe jos.

Buoooon, alertez stapana casei, batem repede un ou, ungem minunea, presaram zahar brun, punem la copt, si ne intoarcem in sufragerie la un pahar de vorba. Dupa vreo 10 minute numa ce o aud de la cuptor "baaaaaai, cade asta pe jos!". Ma uit rapid in jur, cei doi care puteau juca rolul lu' asta erau langa mine, se jucau cu Vizigoata. Cand ma duc, o bucla din cozonacul meu se saturase de atata chin si  cazuse pe podeaua cuptorului, coplesita de propria greutate......

Enfin, am mai lasat un pic sa se coaca si restul si cand a fost aproape racit (aiurea, era cald de-a binelea) l-am lasat prada mesenilor pofticiosi. Foarte bun a iesit, s-a mancat mai mult de jumate doar asa, de-o degustare. De la asta n-am poze, dar sa vedeti ce-am patit duminica.....

Duminica ii pusesem gand rau coautorului sa il trimit cu fata in parc. Nainte de asta, insa, ce sa fac eu, ce sa fac? Pai am mai pus de-un cozonac la masina de paine, ce sa fac? Dupa care-mi dau seama ca nu am, de fapt, nici rahat si nici stafide. De-un rahat grecesc si-a adus tati aminte ca exista prin pungile cu diverse provizii aduse asta vara din Thassos, asa ca fuguta la cumparaturi dupa stafide, in timp ce el isi facea niste nervi, asa lejer, de vara, cu fata in parc.

Inutil sa va mai spun ca pana m-am returnat se terminase programul masinii si aluatul statea sa o ia la sanatoasa pe jos. Nu, n-am poze nici la asta.
Deci am adunat aluatul, am framantat nitel, cat sa scot aerul din el, se stie, am facut 2 dreptunghiuri, pus stafide si rahat, facut rulouri, rasucite, puse in tava, lasat la crescut nitel, etc etc etc.

A iesit cam asa ceva:

Poza, desigur, facuta in graba si, scuzati scaparea, cu niscai ceapa tocata (ca ma pregateam sa fac salata de vinete) si un borcan de muraturi (cu care habar n-am ce ma pregateam sa fac) pe fundal. 

Dupa masa, cand am furnizat mesenilor desertul, am pozat si sectiunea chestiunii:


Cica mergea mai mult rahat (ma abtin de la comentarii) si ca daca avea mai mult rahat si mai multe stafide ar fi semanat c-un panetone. Ete na.....

Fi-miu cand s-a intors de la film si pizza, in contul aniversarii din seara precedenta, a halit vreo 2 felii asa, de degustare. Abia dupa aia a inceput sa se vaite de burta .....

Cum ce-a ramas din namila de mai sus a fost luat de tati la pachet in, si anume, delegatia de a doua zi si cum deja ma laudasem prea tare cu cozonacii mei, pentru marti, cand avem seara fetelor, ce sa fac eu bun, ce sa fac eu bun? Pai un cozonac, cum ce sa fac?

A, ce e seara fetelor? E marti seara cand ne intalnim mamici cu fetici, lasam feticile sa-si faca de cap si noi intervenim doar cand urletele se aud la vecini sau cand se lasa cu paruiala. E reconfortant, recomand.
Si nu, nu mi-am tratat mosafirele doar cu cozonac, am facut si niscai risotto cu vita si ciuperci brune, care e preferatul fiului, oi pune candva si reteta asta dar nu prea reusesc sa-i fac poza....

Am facut, deci, inca o tura de cozonaci. De acuma nu va mai zic cum, ca deja seamana a ziua cartitei. Osebit fuse ala cu mac, ca mi-a fost lene sa rasnesc macul, l-am fiert cu niste lapte sperand ca se ingroasa, aiurea, el a fost de alta parere, dar macar s-a inmuiat putin si cozonacul cu mac (ala micu, in poza) a intrunit voturile audientei.


A, n-am zis nimic de timpul de coacere, pai nu stiu :))), trebe pus in cuptorul preincalzit, la foc mediu spre mic, vreo 30 minute, dupa care se verifica prin savanta metoda a scobitorii. Aiurea, trebe o frigaruie de lemn, cu scobitoarea doar ii gadili coaja....  

Mno, asta fuse sesiunea de cozonaci, alaltaieri am mai facut unul, de data asta cu stafide, ananas confiat si cacao, sa multumesc pe toata lumea. Pe urmatorul, mi-a dat sotu de grija, tre sa-l fac cu cacao in el, adica sa iasa maro....cre ca s-a saturat de negresa.....

Asadar, Boieri Dumneavoastra, poa sa vina Craciunul, cozonaci m-am invatat sa fac, daca mai merge fiul la un concurs on line ca asta poate ma apuc si de sarmale, cine stie......

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...